Dupa aceea, insa, datorita cresterii numarului de locuitori ai planetei, a fost nevoie de cautarea si inventarea unor noi materiale in domeniul vestimentar. Lana. Oaia este cel mai important furnizor de lana de pe glob si de aceea si cel mai raspandit.   in timpul lui Isus, la tara, viata mai putin intensa si nevoile simple se reflectau si in imbracaminte. Barbatii purtau o tunica simpla: doua bucati dreptunghiulare de stofa cusute una de alta pe umeri si pe partile laterale; la deschizaturile pentru cap si maini nu existau cusaturi. Tunica era potrivit de lunga, dar satenii erau obisnuiti sa o scurteze in timpul lucrului, prinzand-o cu o centura, pentru a se misca mai usor si pentru a o proteja.
 

 Italiencele au adoptat primele coafuri inalte, care s-au raspandit pe la Curtile europene, unde faceau parte din eticheta. Cei din Tarile de Jos au preluat de la inamicii lor spanioli austerul costum negru, purtat si de personajele pictate de Hals, femeile lor ramanand insa fidele acope- ramintelor de cap facute din lenjerie, mai mult sau mai putin garnisite cu dantela si apretate cu grija.  intre ei se infiripa o poveste de dragoste, care o va influenta pe Chanel in creatia vestimentara. Ea va folosi in broderie motive imprumutate din vechile broderii rusesti si va interpreta intr-un mod foarte original rubasca, acea bluza cu centura purtata de mujici. A conceput-o stransa pe corp, din lana fina, lasata peste o fusta dreapta si avand benzi brodate la gat si maneci. 
 

O solutie de compromis a fost gasita de catre Tom Davies, de la Queen's Theatre din Londra, care, in 1908, a interzis palariile mari la matineu. Biletele contineau o nota care avertiza doamnele ca, o data asezate, vor trebui sa se descopere. Femeile de peste 50 de ani aveau voie sa-si pastreze palariile doar daca erau foarte ajustate. Asadar, palariile nu conteaza doar pe scena, ci si in viata cotidiana. Inainte de sfarsitul secolului al XlX-lea aproape ca nu existau costume functionale proprii unei anumite meserii. Taranii purtau, aproape peste tot, o bluza asemanatoare sajon-ului galilor, cu manecile lungi, si o bluza larga, uni- sex, ce s-a pastrat din Evul Mediu timpuriu. Confectionata in general din panza albastra, ea se oprea deasupra gambei sau la jumatatea coapsei. 
 

S-a constatat ca in aceasta perioada castile erau prea fragile pentru a suporta socuri. Catre secolul al Xl-lea, echipamentul militar european s-a modificat: s-a raspandit portul camasii de zale cu maneci lungi, formata din inele metalice. Uneori ea era completata de o gluga si, pe deasupra, de o casca de fier cu placa protectoare pentru nas.  In islam, unde nunta nu este un sacrament in sensul in care o inteleg ortodoxia si catolicismul, ci mai degraba o sarbatoare familiala care nu cere neaparat prezenta unui imam, ea reprezinta de asemenea ocazia de a purta haine traditionale. Un obicei pe cale de disparitie, insa. Pe strazile oraselor Alger sau Cairo pot fi vazute mirese ce amesteca intr-un mod curios hainele occidentale (rochia alba) cu obiceiuri orientale (machiaje extrem de colorate).